Reprezentarea imobiliară (cunoscută în ultimii ani și sub numele de Reprezentare exclusivă) este un mod de lucru diferit în imobiliare, în care agentul imobiliar urmărește și protejează interesele unei singure părți într-o tranzacție imobiliară.
Așa cum bine știm, în orice tranzacție imobiliară există două părți: Vânzătorul și Cumpărătorul. Bineînțeles că amândoi își doresc tranzacția. Bineînțeles că amândoi ar vrea ca o tranzacție să se întâmple cât mai rapid. Dar când vine vorba de bani, interesele celor două părți sunt diametral opuse. Pentru că primul vrea să încaseze cât mai mult posibil, iar al doilea vrea să plătească cât mai puțin posibil.
Și e normal să fie așa, fiindcă suntem oameni și e natural să ne dorim fiecare ce e mai bine pentru noi.
În modul tradițional de lucru - intermedierea imobiliară - agentul imobiliar se plasează undeva la mijloc între cei doi actori ai tranzacției, el joacă rolul unui mediator / intermediar, care-i aduce pe cei doi (Vânzător și Cumpărător) la aceeași masă și îi ajută să ajungă la un acord. Numai că este extrem de dificil să fii echidistant și - om fiind și agentul - de cele mai multe ori favorizează o parte sau pe cealaltă. Și de aici, veșnicele discuții despre comision și valoarea percepută ca primită (sau nu) la schimb.
Reprezentarea imobiliară este acel mod de lucru în care Agentul de Reprezentare își alege una dintre părți și lucrează numai pentru ea, urmărește numai și numai interesele părții pe care o reprezintă și evident va fi plătit doar de partea pe care o reprezintă, refuzând să încaseze comision de la cealaltă parte, chiar dacă i se propune.
Când reprezintă Vânzătorul agentul se numește Agent de Listing, iar când reprezintă Cumpărătorul, agentul se numește Agent de Cumpărător.
Acest mod de lucru, utilizat la scară largă peste ocean (peste 90% dintre agenții nord-americani lucrează așa), iar de câțiva ani buni practicat și în România, aduce un element esențial în practica imobiliară din țara noastră: ETICA.
Orice tranzacție imobiliară este la urma urmei o tranzacție eminamente financiară. Și fiindcă este vorba despre mulți bani, un element esențial în tranzacțiile financiare este ÎNCREDEREA.
Întrebare: poți avea încredere într-o persoană că apără interesul tău financiar, în condițiile în care respectivul primește bani și de la „adversarul tău” în tranzacție? Aici fiecare își dă răspunsul lui.
Agentul de reprezentare respectă un cod etic. El își asumă că va respecta un set de valori și este de acord să fie supus judecății unei Comisii de Etică, dacă vor exista reclamații la adresa lui pe tema Codului Etic la care a aderat. De obicei e vorba de Codul Etic APAIR®.
Așadar, Reprezentarea imobiliară este un parteneriat între un Consumator de servicii imobiliare și un Agent de reprezentare, agent care se obligă prin contract la profesionalism, loialitate, onestitate, dezvăluire, confidențialitate, atenție și diligență. Se mai obligă cineva prin contract, să respecte așa ceva?
Dacă ai vrea să lucrezi cu un astfel de Agent, contactează-mă. O discuție nu te costă nimic.
Ciprian Iacob, Realtor®